|
Clasificare
Clasa Reptilia, Ordinul Squamata, Familia Varanidae, Genul Varanus, Subgenul Odatria.
Sinonime
Varanus tristis tristis SCHLEGEL 1839
Odatria punctata GRAY 1838 (non Varanus punctatus MERREM 1820)
Monitor tristis SCHLEGEL 1839
Varanus punctatus BOULENGER 1885
Varanus timorensis tristis MERTENS 1937
Varanus occidentalis ZINNIKER 1961 (nomen dubium fide MERTENS 1963)
Varanus tristis tristis STORR 1980
Varanus tristis COGGER 2000
Varanus tristis orientalis FRY 1913
Varanus punctatus orientalis FRY 1913
Varanus timorensis orientalis MERTENS 1942
Varanus (Odatria) tristis centralis MERTENS 1957
Varanus tristis orientalis STORR 1980
Varanus tristis orientalis PIEH 1999
Varanus tristis orientalis COGGER 2000
Varanus tristis orientalis EIDENMÜLLER 2007
Subspecii
Până în prezent există două subspecii: Varanus tristis tristis SCHLEGEL 1839 şi Varanus tristis orientalis
FRY 1913.
Nume comun
Black-Headed Monitor, Black-tailed monitor, Freckled Monitor.
Statut de conservare
Nu este menţionat pe Lista Roşie IUCN însă apare pe Anexa II, CITES împreună cu toate speciile familiei Varanidae.
Areal de distribuţie
Arealul de distribuţie diferă în funcţie de subspecie, Varanus tristis tristis găsindu-se în sud-vestul şi centrul Australiei iar
Varanus tristis orientalis în nord-est, în unele zone putând fi găsite exemplare din ambele subspecii.
Habitat
Se întâlneşte în toate zonele bogate în vegetaţie şi stânci.
Descriere
Varanus tristis a fost descris de Schlegel în anul 1839. Este o specie cu comportament activ, preponderent arboricol, însă pot fi găsiţi deseori şi în fisurile stâncilor, mai ales în perioadele când sunt temperaturi ridicate. Dimensiunile exemplarelor adulte diferă în funcţie de subspecia din care fac parte, Varanus tristis tristis atingând 70-80 cm lungime, iar Varanus tristis orientalis atigând 50-60 cm lungime, Varanus tristis tristis fiind în acelaşi timp şi mai robust decât Varanus tristis orientalis.
Deşi sunt excelenţi alpinişti aceştia sunt găsiţi deseori şi în adăposturi săpate în pământ. Coloritul în cadrul acestei specii este variat, în vestul Australiei întâlnindu-se cel mai des exemplarele melanice (Varanus tristis tristis), pe când Varanus tristis orientalis are un colorit maro-roşcat. Partea superioară a corpului este punctată cu culori deschise, cu excepţia cozii, care este dungată. În cazul Varanus tristius orientalis exemplarele melanice lipsesc. Atunci când sunt pui ambele subspecii au culori deschise, însă Varanus tristis tristis se închide în timp la culoare, pe măsură ce creşte.
Capul este colorat maro sau roşu-cărămiziu iar burta este deschisă la culoare. Corpul este relativ suplu, ghearele sunt lungi şi curbate, adaptate pentru alpinism. Nările sunt situate la jumătatea distanţei dintre vârful maxilarului şi ochi iar coada este destul de lungă, reprezentând aproximativ 65% din lungimea totală a corpului.
Hrănire
Sunt vânători oportunişti, în sălbăticie dieta lor fiind formată în general din orice pradă poate fi vânată: broaşte, ouă de păsări şi reptile, rozătoare, reptile, păsări. În captivitate se hrănesc de obicei cu rozătoare şi insecte, fiind recomandată
suplimentarea hranei cu calciu şi vitamine. Puii şi juvenilii ar trebui hrăniţi în fiecare zi iar adulţii de 3-4 ori pe săptămână.
Reproducere
Varanus tristis ajung la maturitate sexuală în jurul vârstei de 2 ani sau chiar mai rapid, puii şi juvenilii având un ritm de creştere accelerat. Specia prezintă dimorfism sexual, masculii din ambele subspecii având la baza cozii o formaţiune solzoasă care la femele este mult mai puţin evidentă sau lipseşte în totalitate.
Reproducerea are loc de obicei în copaci iar sezonul de împerechere începe în septembrie-octombrie. O femelă depune în medie între 5-17 ouă, de 3-4 ori pe an , în cuiburile de termite, buştenii putreziţi sau le îngroapă în pământ, până la 20 cm adâncime. Locurile unde sunt depuse ouăle sunt deseori păzite o perioadă de timp de către femele.
Temperatura de incubare este cuprinsă între 27-30°C, pe o perioadă de 80-140 zile. După ce ies din ou puii au aproximativ 20 cm lungime şi o greutate de 4.5 g. În terariu pot fi ţinuţi în grupuri mici, însă nu este recomandat ca în cadrul aceluiaşi grup să existe mai mult de un mascul, pentru a evita eventualele lupte între ei.
Terariu - amenajare şi necesităţi
Având în vedere că este o specie arboricolă, înălţimea terariului este mai importantă decât lungimea şi lăţimea acestuia, un terariu de 100 cm x 70 cm x 150 cm (L x l x h) ar putea găzdui o pereche adultă. Temperatura optimă în incintă trebuie să fie cuprinsă între 25-28 °C pe timpul zilei, cu o maximă de 45°C în punctul cald iar noaptea putând să scadă până la 22 °C. Este necesar un bec pentru încălzire şi de asemenea, ca la toate şopârlele diurne, un bec UVB. Umiditatea relativă a aerului ar trebui să aibă între 50-60%. Se poate folosi orice tip de substrat care nu este dăunator animalului. Este necesară dotarea terariului şi cu un vas cu apă, în care reptila să se poată scufunda şi care să fie verificat regulat deoarece au obiceiul să defecheze în apă.
|
