> Nauphoeta cinerea - speckled feeder cockroach | Hrănire șopârle | Soparle

Teraristica Romania

Nauphoeta cinerea - speckled feeder cockroach
Scris de Valentin Nita   


                                                                                               

Ordinul Blattaria, Familia Blaberidae, Subfamilia Oxyhaloinae


Această specie a fost iniţial numită Blatta cinerea în 1789 după specimenele capturate în Mauritius, iar în 1992 a primit numele actual, Nauphoeta cinerea.

Este un gândac tropical răspândit în acest moment în aproape toată lumea unde clima i-a fost benefică. La origine se pare că provine din estul Africii dar cu timpul şi cu ajutorul navelor comerciale s-a răspândit până în SUA (Florida), Cuba, Mexic, Brazilia şi insulele Galapagos. În Asia a ajuns în Filipine, Sumatra, Singapore şi mai departe până în Australia, Noua Caledonie şi insulele Hawaii. Pe teritoriul Africii s-a extins în Egipt, Sudan, Tanzania şi până în Madagascar.

Aceşti gândaci ating 3-3,5 cm şi se înmultesc şi cresc destul de rapid ajungând la maturitate în aproximativ 3 luni. Este o specie fals ovovivipară, femela depunând capsule (ooteci) cu aproximativ 30 de ouă din care încep să iasă imediat puii. Aceştia mănâncă atât coaja oului rămas cât şi ooteca. Puii nou ieşiţi stau ascunşi sub adulţi sau chiar sub aripile lor aproximativ o oră după eclozare. Chiar şi după aceea puii obişnuiesc să se ascundă sub adulţi.

Preferă temperaturi între 25 şi 30°C, la temperaturi mai mici oprindu-şi reproducerea. Femelele depun prima ootecă la aproximativ două săptămâni după maturizare după care cam la fiecare 40 de zile depun altă capsulă. Acest gândac are viaţă destul de lungă, aproximativ un an.


                                                                                                                                               

Creştere:

Pot fi crescuţi în recipiente de plastic echipate cu capac şi aerisire din plasă de sârmă deasă. Un dezavantaj al acestor gândaci este faptul că se pot căţăra atât pe plastic cât şi pe alte suprafeţe lucioase, cum ar fi sticla. Pentru a nu evada, în partea interioară a cutiei, sus, se unge cu vaselină pe o lăţime de 4-5 cm. Gândacii nu vor trece de această barieră. O altă soluţie ar fi utilizarea unui produs numit Fluon AD1 dar din pacate nu se găseşte la noi. În interiorul cutiei se vor pune tuburi de carton rămase de la hârtia igienică sau de la prosopul de hârtie, sau cartoane de ouă pentru că acestor gândaci le place să se ascundă. Aveţi grijă ca nivelul la care ajung cartoanele să nu depăşească nivelul la care începe stratul de vaselină. Temperatura poate fi asigurată în lunile friguroase cu ajutorul unui cablu încălzitor sau a unui heatpad. Este preferabil ca încălzitoarele să fie cuplate printr-un termostat pentru a evita accidentele.


                                                                                   

Hrănirea:

Îi puteţi hrăni cu pâine, granule pentru pisici, câini sau rozătoare şi multe legume şi fructe. Le plac foarte mult merele şi morcovii dar am utilizat chiar şi coji şi felii de cartofi, frunze de varză sau salată. La nevoie le-am dat chiar şi pâine înmuiată în apă. Dacă rămân fructe / legume nemâncate este bine să le eliminaţi pentru a nu mucegăi, pentru a nu îmbolnăvi gândacii.


                                                                                                     

Manipulare:

Gândacii pot fi destul de rapizi aşa că pentru a-i putea oferi ca hrană animalelor va trebui să găsiţi o metodă pentru a-i încetini. Una din soluţii este să îi întepaţi cu un ac în cap sau să le rupeţi capul. Vor mai mişca o vreme, cât să atragă şopârlele flămânde. Altă soluţie este să ii băgaţi la frigider. Frigul îi va face să se mişte foarte încet, între timp fiind mâncaţi de către şopârle.

 
Copierea si utilizarea articolelor si imaginilor pe alte pagini web este interzisa. © 2010-2013 Teraristica Romania

SEO Romania Promovat de Director Web Decoratiuni Addsite Push 2 Check ClickLink.ro Inscrie-te in TOP ! TOP-SITEURI - Cele mai vizitate siteuri astazi www.idesys.ro www.webforest.ro Royalty Free Images MyFreeCopyright.com Registered & Protected

 

jellyfish
jellyfish
jellyfish
jellyfish
Nauphoeta cinerea - speckled feeder cockroach | Hrănire șopârle | Soparle