Teraristica Romania

Probabil cei mai neobişnuiţi peşti apăruţi în acvaristică/teraristică sunt mudskipper-ii. Aceşti peşti din familia Gobiidae au reuşit să se adapteze într-un mod ciudat pentru a petrece mai mult timp pe uscat. Îşi petrec majoritatea vieţii (90%) deplasându-se prin noroiul rămas în urma refluxului, în mlaştinile dintre mangrove, de aici venindu-le şi numele de mudskipper. Majoritatea peştilor atunci când sunt scoşi din apă se sufocă deoarece lamelele branhiale se lipesc între ele din cauza lipsei apei. Mudskipper au învăţat să care cu ei apa în operculele lor mari, pentru a evita acest lucru. Peşti originari din pădurile de mangrove, preferă apa salmastră dar pot trăi şi în apă dulce. Salinitatea în mediul lor natural este variabilă din cauza mareelor. Astfel apa este mai dulce în timpul refluxului datorită aportului de apă dulce provenită din râurile care se varsă în ocean iar în timpul fluxului salinitatea creşte datorită inundării cu apa din ocean a pădurilor de mangrove. Pot petrece ore în şir pe uscat vânând insecte şi căţărându-se în copaci ajutându-se de aripioarele ventrale, transformate într-un fel de ventuza. Aripioarele pectorale s-au transformat într-un fel de braţe cu ajutorul cărora se pot deplasa pe uscat. În apă preferă acelaşi mod de deplasare, cu ajutorul "braţelor", pe fundul apei. Înotul acestor peşti este neîndemânatic, creând mai degrabă impresia unor salturi forţate în masa apei. Ochii s-au deplasat în partea superioară a capului, pot fi mişcaţi independent unul de celalalt, sunt iesiţi din orbită, peştii trăgându-i înapoi în orbită din când în când, pentru a-i umezi (peştii neavând glande lacrimale). Vederea tridimensională, foarte bună, îi ajută pentru a vâna insectele cu precizie. Pe uscat se pot deplasa foarte rapid, în apă fiind ceva mai lenţi. Pot sări la distanţe de câţiva zeci de centimetri, pentru a scăpa de atacul prădătorilor sau pentru a-şi impresiona perechea. Masculii sunt foarte teritoriali, în perioada împerecherii ducând adevărate lupte între ei. Gura mare este prevăzută cu dinţi puternici, vizibili chiar şi la speciile mici. Cel mai mic mudskipper de abia dacă atinge 5 cm iar cel mai mare 32 cm. Sunt peşti exclusiv carnivori, hrănindu-se cu insecte sau larvele acestora, peşti mici sau viermi.

Fac parte din ordinul Perciformes, familia Gobiidae, subfamilia Oxudercinae

Sunt clasificaţi în următoarele genuri:

Periophthalmus

Periophthalmodon

Boleophthalmus

Scartelaos

Zappa

Există aproximativ 30 de specii în toată lumea, dar numai câteva sunt întâlnite în acvaristica, şi acestea foarte rar. În acvaristică se întâlnesc specii aparţinând genurilor Periophthalmus şi Periophthalmodon. Periophthalmodon septemradiatus, prezentat în fotografiile din acest articol atinge 10 cm.
Întreţinerea lor în acvariu este relativ simplă, cu condiţia să le amenajam un bazin, mai degrabă terariu, cu doar o treime apă şi restul uscat, şi cu o suprafaţă mare pentru deplasarea lor. Au nevoie de un nisip foarte fin pentru a nu-şi zgâria pielea sensibilă, ca a oricărui peste. Nisipul fin de pe malul mării este foarte bun, deoarece ajută şi la creşterea durităţii apei. Porţiunile de uscat pot fi amenajate prin aşezarea nisipului în pantă, pentru a avea şi o parte de uscat sau prin aşezarea unor pietre, lemne în aşa fel încât ei să poată ieşi din apă când doresc. Şi credeţi-mă, aceşti peşti nu doresc să stea în apă.

Salinitatea apei va trebui dozată la 25% din concentraţia apei marine. De exemplu dacă utilizăm sare marină de la Sera cantitatea uzuală pentru un acvariu marin este de 3,3 kg la 100 litri de apă dulce. Pentru mudskipper punem (după un calcul simplu) aproximativ 82 grame de sare la 10 litri de apă. Acvariul va trebui să fie bine acoperit pentru a păstra în interior un mediu cald şi umed, specific zonelor de unde provin. Temperatura va trebui păstrată între 26-30 grade pentru a le asigura confortul necesar. Mancarea poate fi foarte variată, acceptând orice gen de hrană vie sau congelată. Astfel îi putem hrăni cu tubi, chironomus, artemia congelată, daphnia, râme mici, greieri - pe care îi lăsăm vii în acvariu pentru a-i vâna singuri, inimă de vită dată pe răzătoare, piept de pui etc. Mănâncă la nevoie şi hrană granulată înmuiată în prealabil. Mudskipper preferă să mănânce pe uscat mai degrabă decât în apă. Acest lucru este chiar util deoarece astfel putem păstra apa curată mai mult timp.

Schimbul de apă se poate face o dată sau de doua ori pe saptamană, putând chiar să variem salinitatea pentru a simula mediul lor natural. Înmulţirea acestor peşti nu s-a realizat încă în acvarii din cauza modului lor neobişnuit de reproducere. Astfel, ei sapă în nămol o galerie adâncă chiar şi de 1 metru, în capătul căreia fac o peşteră mai spaţioasă unde îşi depun icrele. De curând oamenii de ştiinţă au descoperit că icrele nu sunt depuse în apă, peştera fiind umplută cu aer cărat în gură de către mascul. Icrele sunt depuse pe tavanul peşterii neatingând apa. În momentul în care icrele sunt gata de eclozare, masculul inundă peştera pentru a declanşa eclozarea. O adaptare neobişnuită dar foarte practică având în vedere că apa din care provin este practic lipsită de oxigen. Aceşti peşti respiră atât prin branhii cât şi prin piele, respiraţie specifică amfibienilor.

Cu siguranţă mudskipper-ii vor deveni rapid vedetele casei deoarece se îmblânzesc foarte uşor, mâncând chiar din palmă, plimbându-se pe mâna dumneavoastră fără frică.